Skip to content

[B-Tur21] Geo-Bicicleală de toamnă Event Cache

This cache has been archived.

RaduC: cleaning the map

More
Hidden : Friday, September 17, 2021
Difficulty:
1 out of 5
Terrain:
5 out of 5

Size: Size:   other (other)

Join now to view geocache location details. It's free!

Watch

How Geocaching Works

Please note Use of geocaching.com services is subject to the terms and conditions in our disclaimer.

Geocache Description:

17 September 2021, 11:00 - 12:00

B-Tur reborn in 2021: B-Tur21

Iași - Botoșani - Iași


Seria "B-Tur" a fost o serie de excursii cu plecare din Iași, pe care le-am organizat în tinerețe, înainte de a ști ce e ăla geocaching, înainte de a visa măcar să fac vreun GBTE...

Din grupul de cicliști de atunci, nu cred că va mai putea participa cineva fiindcă majoritatea sunt plecați pe alte meleaguri, așa că pornim de la zero... Haha, au trecut 13 ani de atunci...multă vreme... Plus că adăugăm elementul de geocaching, deci modificăm conceptul și-l aducem mai aproape de un "GBT" (Geocaching Bike Trip)

Desigur, mult mai multe detalii vor fi anunțate ulterior, așa că fii sigur că ai logat intenția de a participa ("Will Attend") pentru a primi notificări de fiecare dată când se publică un anunț. 


 

 

AGENDA

Plecăm din Iași, desigur, pedalăm și găsim cutii până la Botoșani, mergem pe la Ipotești și poate Lacul cu Nuferi, apoi revenim pe alt traseu (în circuit) la Iași.

Desigur, calendarul, depinde mult de participanți, de condiția fiecăruia și de cât de mult putem pedala într-o zi. Dar ideea e să nu ne grăbim, să găsim cutii vechi și unele noi (F.T.F. scrie pe noi!), să facem un mic workshop T5 (wait, WHAT???) și să ne bucurăm de drum.

Eu personal aș putea să fac turul ăsta într-o singură zi, maxim 1zi jumătate.. dar nu suntem aici ca să batem recorduri și nu știu ce condiție fizică vor avea participanții. Așadar, propun următorul calendar, luând în considerare timpul necesar găsirii cutiilor, găzduirii evenimentelor și un ritm relaxat de pedalare:

Ziua #1 - Marți 14.09.2021

  • Plecare din Iași, din fața Palatului
    • da, Palatul.... pentru poza aia de grup de postat pe toate rețelele de socializare
  • Event of the day: GC9DQ4C (link)
    • Un simplu Meet&Greet, ne salutăm, ne luăm la revedere de la familie, semnăm testamentele, încheiem asigurările de viață și plecăm;
  • Pedalare vreo 32 - 35 Km
    • Vedem cum ne mișcăm în prima zi, vedem ritmul participanților, poate mergem mai mult de atât, poate sunt mai multe cache-uri de găsit;
  • Campare undeva în zona N 47° 21.986 E 27° 23.365
    • vedem la fața locului unde campăm mai exact, coordonatele sunt o estimare grosolană;

Ziua #2 - Miercuri 15.09.2021

  • Ziua a doua, luptăm cu febra musculară
    • De la locul de campare, strângem tabăra și pornim mai departe
  • Event of the day: GC9DQGY (link)
    • CITO pe drum, în zona N 47° 29.149 E 27° 09.871
  • Pedalare vreo 60 Km
    • Da, azi băgăm mai mult... Deja ne-am încălzit după ziua anterioară;
  • Campare undeva în zona N 47° 38.126 E 26° 48.081
    • vedem la fața locului unde campăm mai exact, coordonatele sunt o estimare grosolană;

Ziua #3 - Joi 16.09.2021

  • Azi ajungem în cel mai nordic punct al turei Ipotești, cu trecere prin Botoșani;
    • aș fi spus destinație, dar fiind circuit închis, destinația este punctul de pornire.
  • Events of the day:
    • GC9DQ67 (link) - Sărbătorim cum se cuvine sosirea în Botoșani;
  • Pedalare vreo 45-50 Km
    • Distanța asta este grosolan aproximată. Depinde mult de cât de plimbăm prin Botoșani, Ipotești și Lacul cu nuferi;
  • Campare undeva în zona N 47° 43.950 E 26° 35.142
    • vedem la fața locului unde campăm mai exact, coordonatele sunt o estimare grosolană;

Ziua #4 - Vineri 17.09.2021

  • Continuăm coborârea spre Iași, pe drumuri mai necunoscute
    • da, e posibil să fie mai puțin asfalt, mai mult pământ. Planul se poate schimba dacă dăm de condiții nefavorabile.
  • Event of the day: GC95GTR (link)
    • Începem ziua cu un Workshop T5, în zona unde oprim pentru campare;
  • Pedalare vreo 45-50 Km
    • 50km e o distanță decentă, dacă luăm în considerare faptul că avem și de cățărat niște copaci la prima oră a dimineții dar mai ales că drumurile sunt neasfaltate;
  • Campare undeva în zona N 47° 29.860 E 26° 50.332
    • vedem la fața locului unde campăm mai exact, coordonatele sunt o estimare grosolană;

Ziua #5 - Sâmbătă 18.09.2021

  • Aproape acasă, revenim la asfalt, în mare parte
    • trecem prin Hârlău, și de acolo aproape că suntem acasă;
  • Event of the day: GC9DQGP (link)
    • Când altădată va mai fi un event la Hârlău? Ăsta e un eveniment special.. e un eveniment al întregii turi... Poate fi logat DOAR de cei care au participat la tura întreagă;
  • Pedalare vreo 40 Km
    • distanță mică, e posibil să parcurgem mult mai mulți km, dar depinde ce facem în restul zilei și cum e drumul;
  • Campare undeva în zona N 47° 21.984 E 27° 12.051
    • vedem la fața locului unde campăm mai exact, coordonatele sunt o estimare grosolană;

Ziua #6 - Duminică 19.09.2021

  • Ajungem acasă, hai să ne întâlnim!
    • nespălați de multe zile, transpirați, obosiți, cei care au supraviețuit turei ajung înapoi la Iași;
  • Event of the day: GC9DQ57 (link)
    • Hai să ne vezi, cum încheiem aventura cu o nouă poză de grup;
  • Pedalare vreo 40 Km
    • sau depinde cât ne-a mai rămas funcție de cât am băgat în ziua anterioară;
  • Campare fiecare la casa lui, sau undeva în zona N 47° 06.817 E 027° 35.066
    • Pentru cine nu vrea /nu poate să doarmă în patul său, putem pune cortul pe deal și încheiem seara cu un foc la butoi, poate și un cărnaț fript pe frigărui;
 

Echipament

Ce avem nevoie?


Desigur, bicicleta este MUSAI. Oare mai era nevoie să spun?

Fii pregătit pentru toată excursia, dar nu exagera cu bagajul. Încearcă să eviți să cari totul într-un rucsac în spate, preferabil să ai totul în genți (coburi) pe cadrul bicicletei, furcă, portbagaj, etc.

Foarte important:

  • Bicicleta trebuie să fie echipată pentru circulația pe drumurile publice: lumină albă în față, roșie în spate, elemente reflectorizante pe roți, pedale și cadru, aripi (dacă plouă vei fi foarte fericit că le ai) și bineînțeles
  • Biciclistul trebuie să aibă cască și îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante (vestă reflectorizantă sau îmbrăcăminte reflectorizantă).

La partea asta nu facem rabat... nu vei fi acceptat în tură dacă bicicleta sau biciclistul nu sunt echipați corespunzător.


Ai nevoie de sac de dormit, cort, izopren, câteva haine de schimb, produse igienă personală... Ai mai fost plecat de acasă, știi cum e... O lanternă frontală e ideală, nu uita de ceva cremă / aerosol anti insecte, nu uita de hărtie igienică și vezi că nici crema solară nu e de neglijat. Știu că e septembrie, dar poate ne surprinde soarele...

Îmbrăcăminte de ciclism e recomandată, dar nu musai. Ceva comod și eventual care se usucă repede. De evitat bumbacul, dar dacă altceva nu ai... Haine de ploaie nu uita să ai la tine, nu se știe cum se strică vremea... Nu ai ce face cu o umbrelă pe bicicletă, ești conștient de asta, sper!

Cort individal este recomandat, de preferabil cât mai mic și mai ușor, dar acestea sunt destul de scumpe. De regulă două sau mai multe persoane pot împărți spațiul de dormit. funcție de cortul disponibil. Avantajul atunci ar fi că greutatea cortului se va împărți înntre cei care dorm în el, deci e mai puțin bagaj de cărat. Anunță în log-ul de "will attend" ce cort ai și cu cine vrei să-l împarți.


Alimente vom lua cât să fie necesar pentru o zi, maxim două, fiindcă vom opri pe la magazine pe drum. Nu mergem în deșert, nu mergem în pustiu, magazine și supermarket-uri sunt peste tot. Individual, ceva nuci/alune/caju/stafide/batoane sunt indicate pentru a ronțăi pe drum, între mese, dacă ai nevoie de un surplus de energie.

Seara, pe cât posibil în funcție de unde campăm, vom încerca să facem un mic foc și să prăjim ceva; ori luăm împreună ceva, ori fiecare ce are prin geantă. Decidem ulterior cum procedăm. (de obicei se mănâncă în grup, toți contribuie la achiziție, gătit și spălat). Adu-ți de acasă instrumente de mâncat și veselă. De recomandat cele tipice pentru camping (ocupă mai puțin loc și nu există pericolul să se spargă. Nu veni cu farfurii de porțelan, pahare de cristal sau mai știu eu ce idei năstrușnice.

Apă e bine să ai măcar 2 litri în timpul zlei; vom aproviziona pe drum pe oriunde putem (magazine, fântâni, localnici darnici). Deși septembrie nu e vară, funcție de vreme, poate un termos ar prinde bine. Dar dacă ai deja prea mult bagaj, analizează atent dacă e chiar necesar sau nu acel termos. Fiecare gram contează.


Înscrierile se încheie la data de 7 septembrie, vom face un grup de WhatsApp ca să discutăm detaliile mai punctual și să dezbatem orice întrebări ați avea.

Având în vedere că evenimentul presupune campare, dacă cineva vine din afara Iașiului cu o zi dinainte, desigur că deja e pregătit pentru camping, așa că poate campa fără probleme pe deal înainte de începutul turei. (coordonate în listing).

Desigur, mult mai multe detalii vor fi anunțate ulterior, așa că fii sigur că ai logat intenția de a participa ("Will Attend") pentru a primi notificări de fiecare dată când se publică un anunț. 


 

Deadline înscriere

Pentru o bună organizare, 7 septembrie 2021 este data limită pentru înscrieri.

 

Pagini de istorie

Pentru cei curioși, dornici de a citi puțină istorie sau de a se amuza pe seama mea... vă pun la dispoziție vechiul site B-Tur, de acum 12 ani...

Pe vremea aceea eram creatorul și administratorul site-ului larascruce.ro și acolo, pe un subdomeniu exista pagina dedicată B-Tur. Site-ul a fost activ până anul acesta, când tot domeniul a intrat în construcție generală.

Dacă ești totuși curios, uite aici un link spre același site, dar găzduit pe serverul meu (da știu, arată ca în anii 90). Unele link-uri nu funționează, dar majoritatea sunt active încă:

Vechiul site B-Tur

De asemenea, pe vechiul meu blog am publicat toate excursiile, cu fotografii adiționale față de jurnalele povestite pe site-ul B-Tur.

  • 05.06.2008 - B-Tur #1 (link)

  • 28.06.2008 - B-Tur #2 (link)

  • 01.08.2008 - B-Tur #3 (link)

  • 24.04.2009 - B-Tur #4 (link)

  • 01.07.2009 - B-Tur #5 (link)

 

Additional Hints (No hints available.)